Două Puncte D

Nu fac nimic remarcabil. Dar ceea ce fac este esenţial. Che Guevara

Acum, cât am ocazia

Scris de sept la 3:09:00 a.m.

În sfârşit, după câteva săptămâni nebune în care abia am avut timp să intru pe internet să-mi verific mailu', am ocazia să mai pun ceva pe blog. E ora 3 dimineaţa, iar ieri a fost vineri, zi de muncă, dar tot am vână-n mine să scriu pe blog. Mâine mă trezesc la ce oră vrea muşchiul meu. Asta după vreo patru săptămâni în care am avut program sâmbăta şi duminica. Beau apă de la robinet cât cuprinde (nu ştiu de ce, dar am o sete mare în mine) şi fumez în draci. Mediu propice pentru blogăreală.

Chiar aşa, se cuvine să introducem o nouă familie de cuvinte în limba română: blog - substantiv, blogger - substantiv (pe astea două le împrumutăm din engleză), blogăreală - tot substantiv (care are legătură cu blogul şi scrisul pe blog, var. blogging), a blogări - verb (a scrie pe blog; ar fi de conjugarea a IV-a, deci avem formele eu blogăresc, tu blogăreşti, el/ea blogăreşte, noi blogărim, voi blogăriţi, ei/ele blogăresc), blogosferă - substantiv (totalitatea blogurilor şi a bloggerilor dintr-o societate, comunitatea bloggerilor dintr-o societate). Dacă mai aveţi din astea mai ziceţi, că poate le introducem în limba română. No acuma să nu săriţi pe mine aiurea, dat fiind faptul că eu vreau să apăr limba română de impurităţi din engleză. Aceste cuvinte nu au echivalent în română şi deci le acceptăm ca neologisme. Asta ca să ne întelegem. Cuvântul "post" în schimb nu are ce căuta la noi. Avem "articol". O să ziceţi că aveau şi vorbitorii de engleză cuvântul "article" şi totuşi l-au acceptat şi p-ăsta. Da. Dar blogul este un jurnal online, şi atunci vorbim de articol.

Ca să revin, am scris acuma, că nu ştiu când mai am ocazia. Ăsta ar fi al treilea articol pe ziua de azi, deci mă cam opresc. Îi zăpăcesc pe oamenii care intră la mine pe blog (cei 10, cred), care s-au obişnuit să scriu rar. Nu pot să-i şochez în halu' ăsta cu atâtea articole din prima.

În încheiere luaţi nişte reclame şucare.

Lamborghini

McDonald's

Şi Viagra.

Articole similare



Trimiteți un comentariu

Generate bitcoin at Bitcoin Plus

Două puncte D pe mail

Daca îţi place şi vrei să fii la curent, introdu adresa de mail: