Două Puncte D

Nu fac nimic remarcabil. Dar ceea ce fac este esenţial. Che Guevara

Două puncte L(imba română II )

Scris de sept la 5:02:00 p.m.

După cum spuneam în De ce "două puncte D"?, fenomenul de instant messaging a devenit un fenomen de masă. Sunt de acord că este o formă de comunicare foarte facilă şi foarte ieftină. Mie mi se pare că este cel mai bun mod de a comunica, mai ales ca este posibilă şi comunicarea video şi transmiterea de date.

Până acum numai laude pentru instant messaging. Ei bine, eu i-am găsit o hibă: duce la asasinarea limbii române. Şi dacă nu mă credeţi, o să vă demonstrez. Iată o serie de exemple care îmi sprijină teoria.

nush = nu ştiu
k = ca, că, ok
knd = când
km = cam
kt = cât
scz = scuze
ji = şi
u = tu
me = eu
t = te
d = de
p = pe
d c = de ce
dc, dak = dacă
cik = cică
dak = dacă
mah, mha = mă
bah, bha = bă
ms = mersi
cp, qpl = cu plăcere
npc = n-ai pentru ce
bn = bine
vb = diferite conjugări ale verbului a vorbi
cmf = ce mai faci
cmz = ce mai zici
sal = salut
bft = baftă
f = foarte
nb = noapte bună
all = tuturor
draq, dreaq, dreq = dracu'
man, mane = omule
nope = nu
dap, daps, dapz, yep = da
duamne, thuamne = Doamne
poop = pup
wtf = ce naiba
dnd, dnfd = nu deranjaţi, nu mă deranjaţi, lăsaţi-mă naibii în pace

şi lista poate continua.

La acestea se adaugă folosirea grupurilor de litere "tz", "sh", "ah" pentru a exprima "ţ", "ş", şi "ă". Apoi sunt foarte frecvente erorile gramaticale, în special folosirea greşită a cratimei şi a apostrofului. Aceste două semne de punctuaţie apar când nu este cazul şi lipsesc atunci când ar trebui să apară.

Consider că limba română poate fi vorbită corect în programele de instant messaging. Mai bine să fie scrisă corect şi fără diacritice, decât să găsim monstruozităţi ca cele de mai sus. Nu este nevoie de artificii pentru a înţelege ce scrie cineva, ba mai degrabă unii se chinuie să descifreze acest cod întortocheat.

Pe lângă mesajul pe care îl transmite, acest articol este scris în memoria profesorului George Pruteanu, unul dintre ultimii apărători ai limbii române. Dumnezeu să-l odihnească.

Articole similare



Trimiteți un comentariu

Generate bitcoin at Bitcoin Plus

Două puncte D pe mail

Daca îţi place şi vrei să fii la curent, introdu adresa de mail: